1.Cum se fac concursurile cu porumbei voiajori?

Autori: Adrian Filipache & Andrei Dejan

Citind foarte multa literatura columbofila am facut o constatare interesanta: nu am gasit in nici o publicatie romaneasca, o descriere a sportului cu porumbei calatori, toti autorii adresandu-se direct celor implicati deja in acest hobby. In speranta ca nu-i plictisim pe veterani, incercam sa sintetizam in acest articol o descriere a sportului columbofil. Aceasta vine si in urma constatarii ca majoritatea celor ce nu sunt columbofili nu au nici cea mai vaga idee despre ce inseamna concursurile cu porumbei voiajori si care este diferenta dintre porumbeii voiajori si porumbeii comuni din parcuri si piete, gugustiuci, etc.Porumbelul voiajor(calator, postas) este dotat cu un extraordinar simt de orientare fiind capabil sa se intoarca acasa de la distante de peste 1500km. Cercetatorii spun ca porumbeii voiajori se ghideaza in drumul lor catre casa dupa campul electromagnetic al pamantului sau dupa soare.
Porumbelul voiajor, lansat departe de casa, este intotdeauna manat de instinct sa revina la cuibul sau – omul a speculat acest comportament, si astfel au aparut concursurile cu porumbei voiajori. Cele mai bune rase de porumbei voiajori s-au format si s-au definitivat in Belgia, "tara columbofiliei”, unde exista si in prezent cel mai mare numar de columbofili. 
Porumbeii voiajori au o memorie foarte buna, fiind multe cazuri in care spre exemplu, un porumbel cumparat dintr-o tara si tinut inchis ani de zile in alta, la sute de kilometri departare la noul proprietar, a scapat si s-a intors la locul unde s-a nascut.
De aceea, cine doreste sa inceapa sa concureze cu porumbeii, trebuie sa achizitioneze pui sau si mai bine, porumbei maturi cu origini si rezultate bune, din care se se reproduca loturi de pui. Puii care au invatat sa zboare in jurul unei crescatorii, se vor intoarce acolo toata viata. Sigur ca sunt si exceptii, totul tine de inteligenta pasarii, si de dragostea sa de casa. Foarte multi porumbei voiajori prefera sa rabde de foame decat sa intre in crescatorii straine. Acestia sunt cei mai buni. Se mai intampla si accidente sau porumbeii pur si simplu nu au origine buna de mari cursieri, si atunci vor intra in crescatoriile straine. Unii raman definitiv, se "pripasesc”, iar altii isi recapata fortele dupa care continua drumul spre casa. Un fenomen detestat de toti columbofilii cinstiti este braconajul – prin braconaj columbofil se intelege tinerea in captivitate a unui porumbel ce nu iti apartine. Se spera ca in curand sa apara legi care sa stopeze acest fenomen. Exista si o lozinca celebra: "Lasati porumbeii sa zboare!”.

Porumbel voiajor

Voiajorii pot fi deosebiti de ceilalti porumbei comuni, prin marimea corporala si alura "de atlet”, si prin faptul ca au pe picior un inel cu un numar de identificare. Acel numar este similar codului nostru personal(CNP-ul). Astfel, nu exista nicaieri in lume 2 (doi) porumbei cu acelasi numar. Codul de identificare al tarii noastre este RO. Fiecare tara din lume are alt indicativ. Puteti intalni si porumbei care pe langa inelul despre care va vorbeam sa mai prezinte si un inel de proprietate sau cu alte insemne.

Noi columbofilii putem fi numiti: parinti, antrenori, manageri, doctori, si ingrijitori de porumbei. In prezent in Romania exista asociatii nationale care organizeaza concursuri cu voiajori. Aceste asociatii acopera din punct de vedere organizatoric toata tara existand cluburi atat in orasele resedinta de judet cat si in multe comune.
Pentru a putea participa la concursuri crescatorul trebuie sa detina o crescatorie amenajata special pentru porumbei, porumbei cu inele omologate, in perfecta stare de sanatate cu certificat sanitar-veterinar semnat de catre medicul veterinar si sa dispuna de un dispozitiv de cronometrare si constatare a sosirii porumbeilor.

Poate va intrebati in ce constau concursurile cu porumbei voiajori!

Fiecare columbofil are in ingrijire o echipa de porumbei voiajori cu care va concura. Columbofilul se prezinta la clubul local cu porumbeii. De regula intalnirile au loc in fiecare weekend, depinzand de categoriile de concurs la care columbofilul doreste sa participe. Voiajorii care vor participa la respectiva etapa de concurs sunt inregistrati pe fisele de concurs. Ei sunt identificabili dupa inelul pe care obligatoriu il poarta toata viata lor si care este unic dupa cum am spus. Peste inel se introduce un manson de plastic (clema). In cazul in care crescatorul dispune de constatator electronic, nu se pune clema, ci pe piciorul celalalt al porumbelului se introduce un CIP electronic sigilat. Pe mansonul de plastic sunt trecute numere de inregistrare, de asemenea CIP-ul electronic este unic. Dupa aceaste proceduri porumbeii sunt urcati in masina speciala de transport care ii duce in localitatea de unde vor fi eliberati.

Lansare de porumbei voiajori

In ziua concursului, daca vremea este favorabila(nu sunt ploi torentiale sau vant puternic), porumbeii sunt lansati din masina de catre delegatii lansatori iar columbofilii ii asteapta acasa. Inchipuiti-va o lansare unde cerul "se intuneca” cu mii de porumbei.

Dupa ce sunt lansati, ei dau niste ture de orientare si apoi in functie de pregatire si aptitudini, pornesc spre casele lor, in grupuri mari care se micsoreaza pe parcurs, in fruntea plutonului ramanand porumbeii cei mai buni. Fiind pasari gregare, de stol, sunt tentati sa zboare impreuna dar cand sunt lansati porumbei din mai multe orase de exemplu, vor trebui sa se desparta, si aici intervine curajul si inteligenta lor. Cand un porumbel ajunge acasa, columbofilul ii ia clema de concurs de pe picior, dupa care o introduce intr-un ceas sigilat care va marca pe o banda timpul exact la care a sosit porumbelul. Evident ca porumbeii trebuie sa fie bine educati si sa intre imediat, altfel degeaba ajung acasa intr-un timp bun daca nu intra sa poata fi inregistrati. 
Exista si sisteme electronice de inregistrare a porumbeilor, care au multe avantaje. Porumbelul nu mai trebuie prins, sistemul il inregistreaza automat cand intra in crescatorie, pe baza cipului de la picior. Inainte de concursurile propriuzise, porumbeii sunt lansati si in cateva zboruri de antrenament, pe distante mai mici. Concursurile se desfasoara pe distante mici, medii si mari, de la 100 la peste 1500 km(aceste maratoane aeriene au evident, lansari din strainatate, si la ele participa crescatorii dintr-o zona foarte intinsa din tara).
Toti columbofili care participa la concursuri cu porumbei voiajori dispun de un dispozitiv de constatare a sosirii porumbeilor, de asemenea distantele, dintre localitatile de lansare a porumbeilor si crescatoria fiecarui crescator, sunt masurate in linie dreapta folosindu-se coordonatele GPS. Cu ajutorul unei formule matematice care ia in calcul atat distanta dintre localitatea de lansare si cea de sosire, viteza cu care porumbelul a parcurs distanta si locul rezultat in clasament nici unul dintre concurenti teoretic nu trebuie sa fie dezavantajat, si se creaza un clasament comun. Pentru a fi validat castigator, un porumbel trebuie ca in urma calculului pe baza formulei sa fie sosit in primii 20% din totalitatea porumbeilor participanti la etapa respectiva.
Studiem un porumbel voiajor pe toate partile, cam la fel cum se studiaza caracteristicile unui autoturism, ale unui calculator sau ale unui telefon mobil. La un porumbel de calitate penele aripii arata intr-un anume fel, musculatura are o anumita forma si consistenta, greutatea pasarii trebuie sa fie intre niste limite, ochii dau si ei anumite indicii despre vitalitatea porumbelului. Porumbeii de calitate selectionati special pentru maratoane, pot parcurge peste 800km intr-o zi, zburand de dimineata pana seara, unii chiar si pe intuneric. 
Etapele de concurs se desfasoara de primavara pana toamna. In fiecare weekend, mii de porumbei voiajori brazdeaza spatiul aerian al Romaniei, concurand pentru victorie. Columbofilii ii asteapta acasa cu sufletul la gura si ochii pe cer. Sportul columbofil este poate, singurul sport care reuneste TOATE categoriile sociale si de varsta.

La finalul sezonului competitional se realizeaza pe baza rezultatelor obtinute de porumbei doua clasamente: clasamentul porumbeilor si cel al crescatorilor.
Ambele clasamente sunt realizate pentru urmatoarele categorii de distanta:

Categoria I VITEZA desemneaza categoria de distanta cuprinsa intre 100-350 km. Un porumbel trebuie sa claseze 5 etape pe aceasta distanta pentru a se putea spune ca a realizat NORMA. Aceste 5 etape trebuie sa insumeze distanta de minim 750 km parcursi intr-un sezon competitional. In 2 ani competitionali consecutivi se poate realiza categoria VITEZA PALMARES care inseamna punctajul realizat de un porumbel in 10 etape si minim 1500 km clasati.
Categoria II DEMIFOND corespunde categoriei de distanta 300-600 km. Un porumbel realizeaza norma numai daca obtine punctaj in 4 etape cu parcurgerea a minim 1400 km intr-un an. Pentru DEMIFOND PALMARES sunt necesare 8 etape si minim 2800 km.
Categoria III FOND desemneaza distante de peste 500 km. Un porumbel trebuie sa obtina punctaj in 3 etape, distanta totala parcursa trebuie sa fie de minim 1650 km intr-un an. Pentru FOND PALMARES sunt necesare 6 etape si minim 3300 km.

Pentru categoria IV GENERAL este necesar ca un porumbel sa realizeze punctaj in 5 etape cu parcurgerea a minim 1500 km astfel:
1 etapa la categoria viteza;
2 etape la categoria demifond;
2 etape la categoria fond.

Pentru palmares, porumbelul trebuie sa claseze 11 etape cu parcurgerea a minim 3000 km astfel:
3-5 etape la categoria viteza;
2-6 etape la categoria demifond
1-3 etape cu distanta peste 500 km

Toamna, dupa incetarea concursurilor cu porumbeii maturi, incep concursurile de tineret, unde concureaza numai tinerii porumbei nascuti in primavara anului curent. Aceste concursuri sunt organizate pe distante mai mici si au si un rol educativ pentru viata de sportiv de mai tarziu. 
Poate parea incredibil, dar puii de porumbel nascuti cu doar cateva luni in urma pot parcurge fara probleme sute de kilometri in zbor. Vorbim aici, desigur, de porumbeii din familii de buni zburatori, selectionati ani de zile pe un singur criteriu, acela fiind performanta in concursuri. Exista si voiajori fara performante deosebite, dar ei sunt cei ce ingroasa randurile porumbeilor ce ajung acasa dupa ce adevaratii zburatori au incheiat de mult cursa, sau nu mai ajung deloc. De aceea si preturile porumbeilor variaza mult, pornind de la 1-200 de RON si ajungand pana la sute sau chiar mii de EUR. 
Nu inseamna neaparat ca porumbeii ieftini sunt prosti, ei pot fi obtinuti de la columbofilii ce vor sa ajute pe cineva aflat la inceput de drum. La fel, nu inseamna ca porumbeii foarte scumpi isi merita banii. De exemplu, doi porumbei care au avut rezultate foarte bune in concursuri, nu vor avea neaparat numai urmasi la fel de buni, la fel cum doi porumbei medii pot da nastere unui porumbel mult superior parintilor. Daca porumbeii foarte buni(si scumpi) ar fi avut numai pui la fel ca ei, concursurile ar fi fost de mult dominate de cei ce dispun de multi bani, insa nu se intampla asa. Este vorba si de noroc, si de "simt columbofil”, de experienta si de legile geneticii care insa nu fac obiectul acestui articol.
Am realizat si un scurt metraj care incearca sa sintetizeze adrenalina si fascinatia concursurilor cu porumbei voiajori:

Cam aceasta este pe scurt, pasiunea noastra, a columbofililor. Va asteptam alaturi de noi. Spor la zbor!

2.Alegerea unei rase de porumbei

Autor: Cosmin Popa 

Voiajori, Kingi, Gat-golasi, Gulerati, Gusati, Rotati, Tobosari, Galateni… atatea rase elegante, pasionante, fermecatoare, captivante, incat in mod firesc, de multe ori, le gasim pe toate in aceeasi porumbarie, ingrijite de crescatorul subjugat de pasiunea sa. Nici nu este de mirare acest lucru si drept vorbind, nu are poate rost, ca cineva sa se hotarasca la una singura? Dar ma vad nevoit, la solicitarea unui tanar columbofil, sa-mi exprim gandurile cu privire la aceasta dilema: "O singura rasa sau mai multe? Pe care sa o aleg? Pe ce criterii?”
Inceputurile columbofiliei debuteaza la toate persoanele in copilarie. In copilaria biologica la majoritatea dintre noi, in copilaria sufletului la unii sau in copilaria pierduta, la altii. Furata din podul scolii sau cumparata din piata, prima pereche de porumbei isi imprima pentru totdeauna chemarea in sufletul puiului de om si putini sunt cei care nu-i raspund apoi ecoului… Cate sacrificii, economii si compromisuri se fac din acel moment nu are rost sa amintim. Daca as mai adauga si serile in care gandurile celui atins de microbul columbofiliei, zboara cu porumbeii, catre acestia, pe buna dreptate ar trebui sa fim dati afara din casa de sotii, iubite sau mame.
In copilarie ne este ingaduit aproape orice. De aceea nu ni se poate cere nici sa alegem, nici sa urmam un anumit plan in ceea ce priveste porumbeii. Galbeni, negri, pestriti, Capucini, Frizati, Galateni, ii strangem pe toti in adapostul nostru neincapator, o nepretuita colectie de comori vii care ne ocupa mintea tot timpul, acasa si la scoala.
In planul realizarilor nu prea sunt multe de mentionat in aceasta perioada. O achizitie mai ieftina de la un crescator renumit, un schimb avantajos (2 Gutani pe un Jucator de Botosani) si poate 2-3 pui care rezista pana in iarna sunt poate cele mai relevante aspecte ale efortului si preocuparii noastre.
Timpul insa trece si odata cu el crescatorul capata mai multe cunostinte despre ingrijirea porumbeilor care, alaturi de putina experienta pe care o are, il ajuta sa-si inmulteasca exemplarele, astfel incat se vede nevoit sa renunte la o parte din ei. Se cristalizeaza atunci, in piata de pasari, o noua fata a columbofilului: aceea de mic afacerist. Frustrarea de a-i fi refuzati porumbeii, bucuria unei tranzactii reusite, banii castigati de Nea Lefteriu, ii construiesc o conceptie columbofil – mercantilista.
In aceasta perioada se nasc de obicei primele ganduri in ceea ce priveste oportunitatea de a creste mai multe rase de porumbei si se cristalizeaza idei privind posibilele optiuni viabile. Si acestea se indreapta de regula catre rasele cele mai rare si asa cum este si firesc, mai scumpe. Chiar si cei care se hotarasc pentru voiajori sport nu sunt indiferenti la mirajul castigurilor financiare…si la celebritate.
Aceasta perioada este… de nedepasit pentru unii. Ea se finalizeaza cu selectarea catorva rase din care se reproduce si cu permanentele drumuri catre piata. La acesti columbofili toti porumbeii au un pret la care pot fi vanduti. Este frecventa renuntarea la o rasa, sau inlocuirea acesteia si de asemenea frecvent, bagajul destul de sumar de cunostinte despre porumbei si onoare.
Capcana este eficienta mai ales in regiunile in care activitatea columbofila nu este organizata astfel incat sa-si exprime intreaga sa frumusete si substratul social si emotional de care este capabila. Lipsa posibilitatilor de informare si a contactelor intre crescatori, lipsa expozitiilor, regulilor si concursurilor contribuie la formarea unui mic bazar columbofil lipsit de orice insusiri educativ-recreative.
Nu trebuie inteles din randurile de mai sus ca activitatea columbofila trebuie despartita de aspectul sau economic, din contra sustin cauza elegantei si stilului in comportament, mai ales cand este vorba de a vinde… caci a vinde este o arta. Fara competitie (inclusiv sub aspect economic) nu exista provocari, nu exista progres.
Asadar (revenind la subiect): Care ar putea fi motivele care ne-ar putea determina sa alegem o singura rasa? Pe ce criterii o putem selecta?
La prima intrebare consider ca principalul motiv este in stransa legatura cu aspiratiile noastre si asteptarile privind sportul columbofil. Pe temelia chemarii sufletesti catre aceste mici fapturi (sa constientizam ca alaturi de noi exista o multime de pasionati de alte lucruri si vietuitoare) activitatea poate fi astfel creionata si gandita incat sa obtinem satisfactii maxime de la ea…
Desi poate parea contradictoriu (de vreme ce sentimentul simtit este acela de a pastra toate rasele de porumbei) doar specializarea pe o singura rasa (eventual culoare) poate construi acel rafinament care permite crescatorului sa traiasca, sa simta si sa se bucure intens in/de activitatea sa, asa cum multe persoane se pot imbata cu vin, chiar si posirca fiind, insa numai degustatorii pot simti aromele unui soi de calitate.
Cresterea porumbeilor poate deveni o provocare, un teren al experimentelor si manifestarii talentului si viziunii personale, cu profunzimi nebanuite si satisfactii la fel de mari. Acest lucru nu este compatibil cu superficialitatea de nici un fel.
Un crescator se poate face apreciat in opinia mea prin 3 lucruri importante:
1.caracterul sau
2.cunostintele despre cresterea porumbeilor si in special despre rasa care o promoveaza
3.porumbeii pe care ii ofera celorlalti.
Ultimele 2 "conditii” nu pot fi indeplinite decat de cei dedicati unei singure rase. Si deoarece columbofilia este un sport, este foarte important locul pe care ne aflam in competitie.
La a 2-a intrebare (Pe ce criterii o putem selecta?) putem aminti pentru cei care cresc rase de ornament (sau intentioneaza) faptul ca, in general, cu cat o rasa are mai multe caractere ornamentale, cu atat iti permite sa-ti extinzi studiul personal si ai parte de provocari mai complexe. Aici mperecherile si selectia se vor face pe mai multe criterii (tinuta, marimea gulerului, aspectul carunculelor nazale, calitati maternale, desen, culoare etc.) La rasele care se aseamana mai mult cu porumbelul comun, de multe ori activitatea columbofila se rezuma la obtinerea unor exemplare de culoare rara.
Mai mult decat atat, cresterea porumbeilor voiajori pentru concursuri si a celor pentru zbor depaseste limita predictibilului si se inscrie intr-o alta sfera a provocarilor, avand in vedere ca rezultatele sunt animate de mai multi factori majori, incontrolabili dar decisivi: transmiterea genetica a unor insusiri, antrenament, sansa (norocul), etc.
In plan psihologic, consider ca cele mai intense trairi (atat bucurii cat si deziluzii) pot fi provocate prin cresterea voiajorilor pentru concursuri. Activitatea in acest domeniu sta destul de mult sub semnul incertitudinii si numai cei foarte devotati sportului si cu inclinatii au sanse sa ajunga la varf. Gustul provocarii este insa foarte dulce. In cresterea porumbeilor de ornament reusesc in general cei care sunt foarte bine informati si constanti… incertitudinile sunt mai rare.
Alegerea unei rase nu este si nu trebuie sa fie totdeauna o alegere constienta si bine gandita. Este suficienta o imprejurare sau un sentiment de moment caruia sa-i dam frau si apoi sa-l cultivam. Mai importanta este din punctul meu de vedere constanta, perseverenta. Totusi voi incerca in randurile de mai jos sa enumar cateva aspecte care pot fi luate in considerare atunci cand ne propunem in mod constient sa ne alegem una dintre rase:
Spatiul disponibil (dimensiune adapostului) este un criteriu destul de relevant al alegerii noastre. Desi in principiu cu orice rasa se obtin rezultate mai bune atunci cand se dispune de spatii generoase, spatiul vital difera de la rasa la rasa. Aici as putea mentiona porumbeii Gulerati care sunt de exemplu printre cei cu necesitati ridicate in aceasta privinta iar la polul opus Rollerii.
Timpul disponibil poate fi de asemenea hotarator in privinta alegerii. Daca in cazul Capucinilor se pot obtine rezultate multumitoare prin acordarea unei atentii minime, in cazul Tobosarilor de Buhara lucrurile stau exact pe dos.
Temperamentul si caracterul rasei si al crescatorului. Desi am putine cunostinte in aceasta privinta am observat de pilda ca porumbeii Tobosari de Buhara au un temperament foarte linistit, calm, care nu poate fi inteles (nici suportat cred) de persoanele mai active, energice care asteapta ca atunci cand intra in adapost sa descopere actiune. La polul opus pot mentiona Carierii, care sunt destul de agresivi si pot provoca disconfort persoanelor mai linistite, non combative.
Colegii de club care-ti impartasesc pasiunea pot reprezenta alt factor decisiv care sa te mobilizeze intr-o anumita directie. Este destul de important sa intelegi de la inceput cu cine vei putea impartasi ideile, gandurile, experientele tale si porumbeii tai. Sportul columbofil este unul "de grup”. Fara adversari si coechipieri nu are sens.
Fara a avea pretentia ca am epuizat subiectul, rog cititorii sa-si aminteasca faptul ca aceste randuri exprima o opinie personala si ii astept sa si le exprime pe ale lor.

3.Cresterea puilor orfani

O metoda simpla si eficace de a hrani un pui orfan.

- 1-7 Primele sapte zile pasta din=galbenus+apa50%+lapte50% si hranesti cu o seringa;
- 7-16 zile "piure din cerale”(pasta de galbenus amestecata cu seminte mici-mancare de perusi KIRI KIRI PERUS 500g)hraniri tot cu seringa;
- 16-28 zile doar seminte si apa;
- La 28 zile ii lasi sa manance singuri.

4.Daca as incepe maine...

Autor: asist. univ. drd. Marian D. ILIE

De multe ori am spus: „dacă mâine m-aş apuca de porumbei aş face-o altfel!” Da, dar cum, nu …?! Iată un mod de a gândi debutul în columbofilie! O fi bun, o fi rău, rămâne ca tu, cititorule, să decizi.

Să ne punem, deci, în pielea unuia care începe acum şi nu a mai avut contact niciodată cu mediul columbofil. Trebuie, însă, să recunosc, înainte de toate, că eu nu am fost niciodată în această piele, căci practic m-am născut printre porumbeii tatălui meu.

Pentru început să încercăm să ne lămurim ce este columbofilia. Ştiţi ce este?! Veţi spune, poate: un sport, o pasiune, pasiunea noastră. Da aşa este, dar totuşi eu vă spun că, pe lângă toate acestea, dacă vrem să avem succes, atunci columbofilia este (trebuie văzută ca) un sistem.

Ştiţi ce spune Ludwing von Bertalamffy, autorul teoriei sistemelor, că este un sistem? Un sistem este un ansamblu de elemente aflate în interacţiune şi interdependenţă, organizate ierarhic şi care converg spre realizarea unei finalităţi comune. Orice influenţă suferită de un element al sistemului se răsfrânge asupra întregului sistem şi implicit a realizării finalităţii. Prin urmare, pentru a atinge scopul pe care ni-l propunem trebuie să avem în vedere toate elementele sistemului, precum şi modul în care ele interacţionează.

În aceste condiţii este sau nu columbofilia un sistem? Şi dacă columbofilia este un sistem, care sunt elementele şi care este scopul ei?

În continuare am să încerc să demonstrez, şi sper ca asta să ajute …, că acest sport, această pasiune a noastră este cu adevărat un sistem, trebuie văzută, gândită ca un sistem!

Să începem cu scopul. Fiecare dintre noi este liber să-şi stabilească propriul scop pentru care creşte porumbei, dar dacă acesta este acela de a face performanţă, atunci să ducem raţionamentul nostru mai departe.

Prin urmare, care sunt elementele sistemului numit columbofilie? Cred că nu surprind pe nimeni dacă în această categorie voi introduce următoarele trei elemente, puse, cred eu, într-o ordine ierarhică corectă, firească, de altfel: crescătorul, porumbelul şi coteţul.

Da, în opinia mea, cel mai important element al sistemului columbofilie, este crescătorul şi sper să înţelegem şi de ce. De altfel, este forte simplu de observat de ce: crescătorul poate face porumbelul şi coteţul, invers nu.

Aşadar, începătorule, căci pentru tine am promis să scriu, ca să devii campion mai întâi trebuie să fii ucenic, ca să devii maestru trebuie să fii prima dată învăţăcel, ca să devii profesor este necesar să fi fost mai înainte elev.

Şi acum veţi spune poate: bine, bine …, dar eu vreau să fiu ucenic, dar cui, cine mă poate învăţa … şi, mai presus de toate, cine vrea să mă înveţe?

Poţi fi ucenic multora: mediului columbofil, unui columbofil experimentat, cărţilor, porumbeilor şi nu în ultimul rând propriul tău ucenic.

Ucenicul mediului columbofil?!

Da, mergi la club, frecventează şedinţele, îmbarcările, desigilările, expoziţiile, banchetele, fii atent, ascultă … şi mai presus de toate judecă ce auzi, cunoaşte oameni. Dacă faci asta, vei înţelege mai întâi de toate părţile tehnice ale sportului, care nu sunt de neglijat, vei observa mentalităţi, te vei împrieteni cu oameni, vei vedea cum gândesc cei care sunt în frunte şi cei care sunt la coadă. Tu unde vrei să fii?

Ucenicul unui columbofil experimentat?!

Odată un profesor al meu mi-a spus: „Marian, nu fi rău şi de la cel care nu ştie ai ceva de învăţat! De la el, trebuie să înveţi cum să nu faci.” Poate că avea dreptate, dar eu am vrut totdeauna să învăţ de la cei mai buni, fie că am „furat” învăţătura lor, fie că s-au oferit ei să mă înveţe.

Aşadar, vreau să spun că toţi îţi vor da sfaturi, rămâne ca tu să vezi care sunt cele mai bune şi pe cine să cauţi pe mai departe ca să afli răspunsul la întrebările ce te frământă. Încearcă să asculţi pe cei mai buni, cei care sunt primi în clasamente, încearcă să mergi la ei acasă, să le vezi porumbeii şi coteţul, întreabă-i, caută-le răspunsurile, „fură-le” ideile, dar nu le aplica fără a le găsi logica care le stă la bază, căci chiar şi cei mai buni pot greşi.

Ascultă de la toţi, dar tinde să fii doar ca cei din top. Nu te lăsa selectat de „profesori”, selectează-ţi tu maeştrii, mai buni şi mai buni … mereu mai buni. Însă, atenţie, e foarte important să nu-ţi faci chip cioplit, învaţă de la cei cu experienţă, nu-i urma orbeşte, până la urmă nimeni nu e responsabil de eşecurile tale, cum de altfel nici de succese. 

Ucenicul cărţilor?!

Este important să citeşti. Cărţile, de obicei, sunt scrise de oameni care au şi vor să spună ceva. Caută să vezi ce au de spus, citeşte tot mai mult, despre acelaşi subiect din mai multe surse dacă e posibil, dar totdeauna să nu închizi articolul sau cartea fără a găsi ideea care stă la baza sa.

Ucenicul porumbeilor?!

Veţi spune: cum adică, ce mă poate învăţa un porumbel? Foarte multe! Un porumbel îţi poate spune ce îi trebuie, ce nu îi trebuie, dacă se simte bine sau nu … Urmăreşte porumbeii tăi, analizează-i şi trage concluzii, urmăreşte porumbeii altora, urmăreşte comportamentul porumbeilor unui campion înainte de ziua îmbarcării, iarna, toamna, ori de câte ori ai ocazia …

Propriul tău ucenic?!

Cineva spunea odată: „înţeleptul învaţă din greşelile altora, deşteptul din greşelile sale, iar prostul niciodată!” Din păcate pe lumea asta sunt prea puţini înţelepţi şi prea mulţi din ultima categorie, tu încearcă să fii cel puţin un deştept, învaţă din victoriile, dar şi din înfrângerile tale.

Am să vă povestesc ceva. Acum câţiva ani, când eram şi nu prea un concurent luat în seamă de adversari, am făcut un concurs de fond de excepţie (era primul din anul acela, an în care deşi am început cu 14 porumbei în lotul de concurs am dus patru în expoziţia naţională la fond şi fond palmares) şi un cunoscut pe atunci, un bun amic acum, m-a întrebat: „dar ştii de ce au venit aşa porumbeii?” Ei, dacă la o asemenea întrebare vei răspunde afirmativ, atunci şi numai atunci… eşti crescător, dacă nu … eşti doar un norocos. Dar cât crezi că va ţine norocul? În sportul columbofil, ca de altfel în viaţă, norocul vine pe nesimţite şi pleacă tot la fel, dacă nu ştii să ţi-l construieşti prin muncă vei fi mereu la coada listei.

Eu îţi propun să devii crescător, fiind simultan ucenicul celor cinci de mai sus, deci printr-o muncă asiduă. Caută mai întâi să devii crescător bun şi vei ajunge şi un concurent bun, invers drumul poate duce numai la victorii de moment, efemere, în esenţă.

Ce înseamnă să fii crescător? Hmmmmmmm … dacă aş ştii şi eu răspunsul complet ce bine ar fi …(!!), însă am să vă răspund, pe măsura priceperii mele de acum.

Înseamnă, mai întâi de toate să-ţi iubeşti păsările, apoi să recunoşti stare de sănătate şi starea de boală a păsărilor, să ştii ce trebuie să faci ca să le menţii sănătoase sau să le tratezi, după caz şi, doar mai apoi, să ştii să le împerechezi pentru aţi atinge scopul, să ştii să le alimentezi şi, mai pe urmă, să înveţi să le pregăteşti pentru concurs şi să le recuperezi după concurs. Înseamnă să fii cumpătat în tot ce faci, căci: „ce e prea mult dăunează, dar şi ce e prea puţin e degeaba” şi, în altă ordine de ideii „ce e destul pentru unul, pentru altul poate fi prea mult sau pentru altul prea puţin”. 

Spuneam că cel de al doilea element al sistemului numit columbofilie este porumbelul, deci să ne ocupăm şi de acest aspect.

Aici cred că ar fi cazul să răspundem la câteva întrebări:

- Cu ce fel de porumbei să începem?

- De la cine să luăm porumbei?

- Ce porumbei să cumpăram?

- Ce să facem cu porumbeii cumpăraţi?

Să răspundem pe rând:

Cu ce fel de porumbei să începem?

La această întrebare am auzit destul de des două tipuri de răspuns:

- primul, mai rar întâlnit la nivel declarativ, dar mai des pus în practică pentru că este mai ieftin pe termen scurt (nu şi pe termen lung, cum lesne se poate înţelege): începătorul poate debuta cu păsări de mâna a doua, deci păsări fără origine şi performanţă, că nu constă mult şi el oricum ar strica păsările bune, nu ar ştii ce să facă cu ele;

- al doilea, mai frecvent la nivel declarativ, dar mai rar pus în practică, datorită costurilor mai mari pe termen scurt: începătorul să debuteze cu păsări de cea mai bună calitate.

Cel care a citit cu atenţie până acum, sigur, intuieşte că eu sunt adeptul celei de a doua situaţii: începeţi cu păsări bune pentru că numai de la ele puteţi învăţa ce nevoi au păsările de concurs. Cel slab, porumbelul slab, dacă ratează concursul, nu ratează că nu l-ai pregătit tu cum se cuvine, ci ratează pentru că nu e în stare să claseze. Deci, cum vei ştii tu unde ai greşit, cum poţi fi ucenicul unor păsări care nu sunt de calitate şi să vrei să ajungi în top?!

Pe de altă parte, dacă îţi iei păsări de slabă calitate munca ta nu va fi răsplătită la justa valoare. Răspunsul pe care ele îl vor da nu va fi unul pe măsura aşteptărilor tale şi, aşa, vei fi supus mai mult decepţiilor. Însă, dacă ai în coteţ păsări de bună calitate ele te vor ajuta, îţi vor da încredere în tine, îţi vor răsplăti eforturile, chiar şi cele pe care tu le vei pune în practică pe baze pur empirice, adică pornind de la observaţiile tale concrete, fără a aştepta informaţia de la nu ştiu cine. Încearcă, experimentează şi ai să vezi că acele victorii realizate pe baza analizelor tale vor fi şi mai mult savurate. 

De la cine să luăm porumbei?

Fireşte că de la cei mai buni. Dar cine sunt cei mai buni? Răspunsul la această întrebare este delicat, căci am putea să o gândim şi aşa: „Cine sunt cei mai buni de la care putem să luăm noi păsări?” sau „Cine sunt cei mai buni de la care se merită să luăm noi păsări?”

Cei mai buni de la care se merită să iei păsări sunt cei care sunt în top la categoriile (categoria) la care vrei să concurezi tu. Apoi, cei mai buni de la care se merită să luăm păsări sunt cei care concurează, dacă nu în zona noastră, într-o zonă care să prezinte caracteristici fizice şi de concurenţă ca cele ale zonei noastre sau mai grele, în niciun caz mai uşoare. Aşadar, cei mai buni de la care putem lua păsări sunt cei care îndeplinesc condiţiile de mai sus şi noi putem lua contact cu ei prin maximul de efort (necesar) de care putem dispune. Mă refer aici la efort fizic şi psihic, nu numai la cel financiar. Prin urmare, mai întâi studiem şi apoi cumpărăm.

Ca să vă faceţi totuşi o idee despre ce înseamnă a fi cel mai bun, trebuie să vă sugerez să citiţi un articol al lui Ad Scharaleckens, articol cu nume sugestiv „un învingător nu trebuie neapărat să fie cel mai bun, deci, a cumpăra este o artă”, cum de altfel a citi corect un clasament este o artă, căci doar aşa vei vedea cine este cel mai bun cu adevărat. Prin urmare, nu cumpărăm de la învingătorii de moment, ci de la cei mai buni, cei care sunt constant în faţă într-o concurenţă puternică, fără a fi favorizaţi de condiţiile fizice ale aşezării geografice.

Ce porumbei să cumpăram?

Mă refer aici la variantele pe care le are un debutant atunci când vrea să cumpere porumbeii, nu la tipul de porumbei (mari, mici, cu ochi aşa sau aşa etc.). În acest sens, eu întrevăd următoarele situaţii:

1. cumpărarea de păsări care s-au dovedit bune reproducătoare;

2. achiziţionarea de păsări care s-au dovedit bune concurente;

3. achiziţionarea unui lot de pui de primăvară;

4. cumpărarea unor pui de toamnă (tardivi);

5. achiziţionarea unor ouă.

Trebuie specificat de la început că primele trei variante sunt pentru cei care dispun de un buget serios, iar celelalte pentru cei cu un buget mai modest. Acest aspect nu împiedică însă ca şi un debutant cu un buget mic să se încadreze în primele trei, dar, desigur, cu eforturi mult mai mari. În acest sens, ce spuneţi de un elev de liceu care lucrează toată vara iar, la final, în septembrie, cumpăra de toţi aceşti bani, sumă considerabilă la acea vreme, un singur porumbel, un concurent deosebit, provenit şi dintr-o familie consacrată?! Acea pasăre, campion judeţean, şi în primii 25 la nivel naţional, a dat satisfacţii mari prin urmaşii pe care i-a produs. Acest caz este unul real …, însă, să nu credeţi că este cazul meu, căci nu e aşa …! Este vorba de unul din maeştrii columbofili ai României, cineva al cărui nume, fireşte, că nu-l voi divulga, dar voi spune că a fost, la vremea sa, cel mai tânăr maestru columbofil al ţării. 

Dar să ne întoarcem la întrebările noastre. 

Ca să cumpărăm păsări ce s-au dovedit bune reproducătoare trebuie să deţinem un buget serios, altfel nu avem nicio şansă. Cred că este limpede pentru oricine că nimeni nu se desparte de o pasăre bună reproducătoare pentru o sumă modică. Uneori sumele care sunt cerute pe asemenea păsări sunt exorbitante, dar nimic nu e mai valoros decât un bun reproducător, acesta e mai valoros chiar şi decât o pasăre care s-a dovedit la concurs un as. Totuşi, dacă nu vă dau banii afară din casă, orientaţi-vă spre alte variante de debut în columbofilie.

Poate vă întrebaţi ce înseamnă un bun reproducător? Pentru mine, un bun reproducător este o pasăre care a dat mai mulţi descendenţi de top, cel puţin la nivel regional, dar prin împerecherea cum mai muţi parteneri sau partenere. Eu nu apreciez în mod deosebit un mascul sau o femelă care doar într-o singură împerechere, cu un anumit partener, a dat descendenţi de valoare. În acest caz aş aprecia cuplul, nu indivizii luaţi separat şi asta cu o condiţie: să se fi născut din acel cuplu mai mulţi descendenţi de valoare, nu doar unul sau doi.

Dacă vreţi să cumpăraţi un bun concurent, sigur, aveţi nevoie de un buget serios, căci un bun concurent nu se naşte aşa oricum … Totuşi, dacă tot vreţi să daţi banii pe o asemenea pasăre consideraţi următoarele aspecte:

* în ce concurenţă a făcut pasărea rezultatele respective;

* a repetat pasărea rezultatele (e de apreciat mai mult o pasăre care are norme de palmares, nu doar normă pe un singur an de zile);

* câte rude colaterale ale păsării respective au mai făcut performanţă şi la ce nivel;

* starea de sănătate şi uzură a păsării.

La achiziţionarea unui lot de pui de primăvară nu este altceva de făcut decât să mergeţi şi să vă alegeţi numărul de pui pe care îl vreţi şi, desigur, să-l plătiţi în consecinţă. De obicei, aceşti pui sunt foarte scumpi pentru că un crescător vrea să-i ţină pentru el, aceştia fiind cei mai buni pentru concursurile de toamnă şi pentru cele din anii următori, practic viitorul crescătoriei.

În acest caz, cel mai studiat ar trebui să fie crescătorul de la care cumpăraţi şi nu păsările în sine. Pentru un începător, ca de altfel şi pentru unul cu experienţă e greu să observe calităţile de bun zburător într-un pui de 25 de zile. Observaţi caracterul crescătorului, ce fel de om este, precum şi performanţele sale, căutaţi să cumpăraţi de la cei care sunt demni de tot respectul, de la cei care zboară puternic şi care scot anual un procent important de păsări cu rezultate bune, asta raportat la numărul de porumbei pe care îl cresc. Ce şanse crezi că ai cu 25 de pui de la cineva care are 300 de păsări şi duce două în expoziţie an de an, dar dacă duce două în expoziţie, având un lot de 40 de păsări?!

Dacă alegeţi această variantă, luaţi în jur de 25 – 30 de exemplare, dar concuraţi-le puternic încă de la zborurile din toamnă şi reproduceţi numai din cei care rezistă la concurs, altfel sunteţi pierdut. Doar nu vă imaginaţi că există într-o crescătorie din lume un lot de 25 de pui dintr-o generaţie care să se dovedească toţi buni reproducători sau zburători, dacă vreţi?! Chiar şi marile valori dau rebuturi şi noi nu avem nevoie să clădim viitorul crescătoriei noastre pe rebuturi, fie ele şi de la un mare campion. 

Dacă nu dispuneţi de prea mulţi bani sau pur şi simplu nu vreţi să investiţi prea mult, atunci mergeţi la un crescător (care îndeplineşte condiţiile de mai sus) şi cumpăraţi un lot de pui de toamnă. De obicei aceştia sunt mai ieftini pentru că datorită momentului naşterii nu sunt aşa de eficienţi la concurs într-o perioadă scurtă de timp. În cel mai bun caz, un tardiv dă primele rezultate notabile după doi ani, desigur sunt şi excepţii. Un alt punct de vedere ar fi faptul că, prin lumea columbofilă, se vehiculează că aceştia sunt mai buni reproducători, deşi, eu, pe baze logice, genetice, dacă vreţi, nu văd de ce ar fi aşa. De ce un tardiv ar fi mai bun reproducător decât o pasăre născută primăvara, doar pentru că este născut spre toamnă sau iarnă?!

În cazul acestei variante, nu cred că ar fi indicat să luaţi mai mult de cinci exemplare, maximum zece. Aceşti pui nu pot fi concuraţi şi atunci nu are sens să vă aglomeraţi cu prea multe păsări ce nu le puteţi concura mai târziu cu succes. Dacă optaţi pentru această variantă, cred că ar fi bine ca aceste păsări să fie ţinute pentru reproducţie doi, maximum trei ani de zile şi apoi reţinuţi doar cei care au dat descendenţi buni, ceilalţi vor fi eliminaţi fără milă sau, eventual, introduşi în lotul de concurs. Eu, dacă aş alege această situaţie, care are dezavantajul că implică mai mult timp, aş achiziţiona două loturi de maximum zece păsări de la doi crescători diferiţi pentru a putea realiza încrucişări şi a testa valoarea de reproducţie a ambelor coteţe.

Odată pornit pe această idee, reproduceţi puternic din păsările luate, testând mai multe cupluri în acelaşi an, zburaţi fără milă descendenţii şi eliminaţi la fel de nemilos pe cei care nu s-au dovedit buni reproducători.

Ultima variantă, prezentată mai sus, era cea în care vă sugeram achiziţionarea unui lot de ouă. Această variată este mai ieftină, poate cea mai ieftină. Dacă vă îndreptaţi spre această variantă înseamnă că aveţi deja un lot de păsări care vor juca rolul de doici pentru puii eclozaţi din ouăle cumpărate. În cazul acestei variante, eu aş cumpăra cât mai mult ouă posibile, depinde de doicile de care dispun, dar numai ouă care îmi vor permite să concurez chiar din anul naşterii cu puii eclozaţi, altfel aş pierde prea mult timp. Puii rezultaţi din aceste ouă vor fi lotul meu de concurs pentru anii care vor urma şi doar după ce vor demonstra rezultate deosebite vor putea şi reproduce. Cred că ar fi cazul ca această metodă să fie aplicată doi, chiar trei ani la rând, cumpărând ouă de la mai mulţi crescători, dar, desigur, numai de la crescători buni (acum cititorul ştie ce înţelegem noi prin crescător bun).

Ce facem cu porumbeii cumpăraţi?!

Parţial am răspuns deja la această întrebare, totuşi voi specifica în mod clar: îi testăm din punct de vedere al scopului propus. Prin urmare, dacă achiziţionăm buni reproducători, buni concurenţi sau tardivi mai întâi reproducem din ei şi apoi îi selectăm prin intermediul rezultatelor descendenţilor, dacă alegem celelalte două metode de achiziţionare, mai întâi concurăm şi doar din cei care se dovedesc concurenţi buni reproducem.

Fiecare este liber să decidă ce metodă sau metode de achiziţie să folosească, în funcţie de bugetul de care dispune, de scopul propus şi, nu în ultimul rând, de avantajele şi dezavantajele pe care le întrevede la fiecare din acestea. 

Însă, indiferent de ce modalitate abordaţi, încercaţi să eliminaţi pe rând cât mai multe necunoscute din ecuaţia care vă poate duce spre obţinerea unor clasări de vârf, altfel rezultatele nu pot apărea, doar cine „mută bine, câştigă în final”. A face columbofilie nu e aşa departe, cum s-ar putea crede la un moment dat, de jocul de şah. Nici într-un caz, nici în celălalt nu trebuie lăsate lucruri la întâmplare. 

Ultimul element al sistemului numit columbofilie este coteţul. Nu am să insist asupra acestui aspect, multe cărţi, scrise şi în limba română, explică foarte bine cum se construieşte un coteţ bun. Vreau doar să subliniez că porumbelul nu are nevoie de palat sau de hotel de cinci stele pentru a face rezultate, el are nevoie de un coteţ bine aerisit, uscat şi cu un minim de mobilier care să permită jocul aşa cum ţi-l doreşti tu ca şi crescător. Un alt aspect important este igiena pe care crescătorul o menţine în habitatul construit pentru păsările sale. 

Şi acum să vă spun cum aş proceda eu dacă ar fi mâine să mă apuc de porumbei pentru prima dată.

Înainte de orice aş stabili scopul şi obiectivele pe care le voi urmări şi doar apoi voi trece la paşi concreţi:

Pentru primul pas, aş construi un coteţ care să fie corespunzător. Pentru un asemenea demers aş citi cât mai multe cărţi şi aş vizita în zona unde va urma să concurez cât mai multe crescătorii de succes, încercând să observ ce au în comun din acest punct de vedere, cel al coteţului.

Mai apoi aş alege una din variantele de achiziţionare a păsărilor şi aş studia bine înainte să mă decid să cumpăr, aş studia persoanele, păsările şi rezultatele, precum şi modul în care acestea ar putea răspunde cerinţelor mele. Criteriile de analiză, avantajele şi dezavantajele fiecărei situaţii de achiziţionare răzbat limpede la o lectură atentă din rândurile de mai sus.

Şi ca ultim pas aş încerca pe zi ce trece să devin tot mai bun columbofil, fiind ucenicul celor cinci „maeştrii”: mediul columbofil, columbofilul experimentat, cartea, porumbeii şi eu însumi. Acest drum nu se opreşte niciodată, totdeauna vom mai avea ceva de învăţat. Important este să fim conştienţi de acest fapt şi să nu cădem în păcatul atotştiutorului, chiar şi atunci când rezultatele ne-ar da acest drept, căci: „a fi campion e un lucru mare, dar a te menţine e şi mai mare, precum a fi, în primul rând, Om este şi mai important”, din păcate unii dintre noi uită asta …

Nu pot să închei înainte de a aminti, ca un semn de meditaţie, un vechi proverb asiatic: „doar prostul e sigur de toate!” şi să parafrazez unul românesc: „banii nu aduc rezultatele, ci, mai de grabă, o minte limpede şi multă muncă … te duc în vârful ierarhiei!”

Vă doresc tuturor mult noroc şi putere de muncă!

5.Hrana porumbeilor

Articol trimis de Laurentiu Stoica 

Cunoscand necesarul organismului unui porumbel in principii nutritive,in substante minerale si vitamine,este util sa se stie cum trebuie alcatuita o ratie de hrana pentru a raspunde cat mai complet unui organism in crestere si dezvoltare sau al unui organism care sa fie capabil sa produca energia necesara zborurilor etc.

In principiu ,o ratie bine echilibrata trebuie sa cuprinda 45-50% graunte de cereale(porumb,orz,ovaz,grau,secara,etc..)7-8-10% seminte de oleaginoase (floarea-soarelui,canepa,rapita etc..)

Stabilirea ratiei si alegerea grauntelor celor mai potrivite se fac cu mult discernamant ,cerand o buna cunostere a nevoilor organismului in perioada data.In functie de scop,de sezon,se pot da mai multe cereale sau dimpotriva acestea se reduc; se mareste cantitatea de leguminoase ,la nevoie se adauga oleaginoase s.a.m.d

Cereale 

In alcatuirea unei ratii pentru porumbei ,vor intra in mai mare proportie grauntele de cereale.Acestea au cam 70% hidrati de carbon(glucide),8-12% substante proteice so 2-8% lipide,putine substante minerale(1,5-4%) si cantitati apreciabile de vitamine E si B,insa sunt sarace in carotene(pro-vitamina A),cu exceptia porumbului galben ,care e ceva mai bogat.

GRIUL. Este cautat de porumbei,dar trebuie dat cu multa chibzuinta,pentru ca fiind bogat in hidrati de carbon,favorizeaza ingrasarea si sterilitatea masculilor.

PORUMBUL. De asemenea este cereala apreciata ,este un furaj cu putere energetica mare ,fiind bogat in proteine si glucide;avand si o cantitate oarecare de carotene,mareste pofta de mancare si ridica digestibilitatea ratiei.De preferat este sa se dea porumbeilor porumb cu bobul mic.Porumbul are valoare calorica mare , administrat in cantitati mari duce la ingrasare.

OVAZUL. Desi nu le place porumbeilor este un furaj bogat in feruginoase ,se asimileaza usor si contribuie la formarea unor pene de calitate ,netede si unsuroase.Este bine ca ovazul sa se dea in hrana porumbeilor in special iarna,adica in perioada de asteptare a viitorului sezon sportiv;el ajuta ca zburatoarele sa fie usoare dar cu muschi tari.In acelasi timp ,este un tonifiant al sangelui si al sistemului nervos.Are insa un usor effect de franare a ouatului la porumbei;asadar in perioada ouatului ar fi bines a fie redus.

ORZUL,se recomanda sa se dea in hrana porumbeilor obositi dupa concursuri ,dupa gonire la cuib etc..
Amestecul de orz si ovaz constituie o hrana foarte buna pentru lunile ianuarie si februarie .Este bine sa nu se dea in hrana tineretului deoarece varfurile ascutite ale boabelor pot produce raniri pe traiectul digestiv.
Grauntele decorticate de ovaz si orz ,se recomanda sa se administreze pentru actiunea lor linistitoare ,pentru neutralizarea efectului produs de unele seminte excitante.Orzul, mai ales ,are actiune calmanta asupra stomacului si este eficace in oprirea fermentatiilor intestinale ,in combaterea diareei.

Secara are valoare nutritiva ceva mai redusa decat graul sau porumbul ,dar nu prea este pe placul porumbeilor.

Leguminoase:

Boabele de leguminoase sunt bogate mai ales in substante proteice (22-40%) dar au grasimi putine (1-5%); au mai multe minerale decat cerealele,fiind bogate mai ales in saruri de fosfor si calciu;ele contin cantitati mai mari decat cerealele vitamine din grupa B, in special vitamina B1,dar mai putin carotene.

Mazarea contine 22-26% proteina,50-52% substante neazotate,1-2% lipide si 4-5% celuloza.Avand digestibilitate ridicata ,ea poate sa intre in ratie in proportie de 15-20%, iar in amestec cu borceagul pana la 50-54% .Fiind bogata in substante minerale ea are,alaturi de porumb ,actiune favorabila asupra dezvoltarii organismului ,mareste rezistenta la eforturi,ajutand la reducerea oboselii.De retinut ca bobul de mazare verde are actiune diareica.

Mazarichea ,prin continutul sau ,actioneaza asupra sistemului nervos.Ea poate intra in ratie pana a 20% ,desi unii columbofili introduc in ratie pana la 60-70 sau chiar 80%,dar in acest caz cu borceag,deci in amestec cu grasime.Se va avea grija deosebita ca introducerea acesteia in ratie sa se faca treptat ,cantitatile majorandu-se saptamanal.Introdusa in ratie fara pregatirea tubului digestiv,mazarichea produce tulburari intestinale ;fecalele devin vascoase,cleioase,urat mirositoare. NU se recomanda in hrana porumbeilor tineri ,intrucat uneori produce congestii intestinale.

Soia.Desi foarte bogata in proteine ,nu se recomanda sa se dea in hrana porumbeilor ,intrucat poate produce tulburari manifestate prin schiopaturi ,ologeala etc..

Lintea are o valoare nutritive ridicata :30-32% proteine ,fiind si destul de bogata in saruri minerale(calciu, fosfor, fier asimilabil etc).Se poate introduce in ratie in cantitate de 5-10% ,avand actiune de inviorare a porumbeilor obositi.

Oleaginoase:

Nutreturile mai bogate in lipide sunt semintele oleaginoase;ele contin aproximativ 34,2% lipide, 24,3% proteine,22,55 substante extractive neazotate (in care intra si glucidele) si vitamina A .Dintre acestea amintim semintele de canepa ,in ,floareasoarelui si rapita.

Semintele de oleaginoase se recomanda sa se administreze in deosebi in timpul neparlirii ,avand actiune de stimulare a cresterii penelor ,fapt care ajuta la scurtarea perioadei respective.Datorita actiunii favorabile asupra cresterii penelor ,aceste seminte se dau in amestec ,in perioada premergatoare participarii la expozitii ,conferind penelor un luciu frumos.Ele stimuleaza ouatul si maresc procentul de fecunditate si ecloziune.Au usor effect laxativ, drept pentru care se administreaza si ca depurative.Aceste seminte pot intra in ratie in proportie de 5-7%,cunoscand ca excesul lor poate produce ,mai ales vara anumite tulburari :indispozitie,febra,congestia ficatului ;ca atare ,ele trebuie dozate foarte atent,in special in perioada concursurilor.

Floarea-soarelui fiind foarte bogata in proteine si ulei ,cu continut de sulf usor asimilabil ,are actiune deosebit de favorabila in cresterea penelor ;ca atare, se recomanda ca in perioada naparlirii sa fie prezenta in ratie in proportie de 5-6%

Rapita,semintele acestei plante sunt utilizate in hrana porumbeilor pentru continutul bogat de calciu ,magneziu,acid fosforic,sulf asimilabil ,precum si in substante grase (cca 38%).In cantitati mici (3-5% din ratie) au effect stimulator ;invioreaza ,prin marirea activitatii diferitelor functii vitale.

Rapita rosie ,desi contine mai putin sulf si fosfor ,stimuleaza activitatea sistemului nervos si mareste forta de zbor ;se va da in cantitati mici:1/4 dintr-un degetar pe zi pe cap de porumbel,in amestec timp de 8-10 zile in perioada premergatoare zborurilor .Rapita ,fiind foarte hidrofila si mucegaind usor ,se va pastra in locuri uscate si in cantitati mici .

Cinepa, semintele acestei plante plac foarte mult porumbeilor ,fiind bogate in substante proteice ,lipide si saruri minerale usor asimilabile;au actiune excitanta asupra instinctului genezic;se dau in ratie circa 3-5%.